iulie 9, 2018
Matei Ioan
  • Home
  • /
  • Blog
  • /
  • Două ipoteze, un camion defect, un oraş şi un service: Matei Truck Service

Să luăm în calcul două ipoteze de lucru care pot surveni în raza oraşul Arad, cu Dumneavoastră la volanul camionului de lucru (căci este mai puţin probabil să conduceţi, de plăcere, un camion personal).

  • Prima:

Conduceţi camionul, conduceţi şi, deodată, brusc, nu mai puteţi conduce nimic. Camionul s-a stricat! Ceva pe la motor, pe la vreunul dintre sisteme…. Desigur, Dumneavoastră sunteţi pregătit de a interveni şi opera mecanic în cazul unei defecţiuni. Ceea ce şi faceţi. Dar, în pofida tuturor eforturilor, mai ales dacă afară sunt patruzeci şi ceva de grade căldură sau minus zece grade frig, defecţiunea nu se lasă reparată, încăpăţȃnȃndu-se să vă vă blocheze vehiculul din drumul lui obligatoriu şi cronometrat în interes profesional.

Ori nu vă pricepeţi mai mult, ori trebuie schimbată vreo piesă – iar aceasta înseamnă intervenţia unor specialişti depanatori ai unui service, cu toată aparatura necesară în astfel de urȃte ocazii.

Aveţi însă noroc. Ştiţi care? Acela că vă aflaţi la Arad, oraşul în care există un service excelent, Matei Truck Service Arad, care, în domeniul reparaţiilor camioane Arad, şi-a construit un renume pe care puţine alte unităţi de profil se încumetă a-l detrona.

Iar în cadrul paletei sale de servicii, depanarea în trafic se numără salvator şi profesionist, service-ul beneficiind de un atelier mobil dotat la cele mai înalte standarde, care vă poate debloca din neplăcuta situaţie indiferent de gravitatea ei.

Atelierul mobil este complet echipat pentru intervenţii de natură mecanică, electrică, electromecanică, de intervenţii legate de anvelope sau depanări (vulcanizare, înlocuiri anvelope, echilibrare), cȃt şi de un autovehicul utilitar pentru intervenţii rapide specializate, de natură mecanică şi electrică, în regim de urgenţă.

Programul de lucru al acestor “subunităţi speciale” se înscrie în intervalul orar 7:00 – 22:00, iar programul pentru intervenţii legate de anvelope sau depanări, regimul de operare al atelierului mobil este non-stop, pe o rază de 100 km în jurul oraşului Arad.

Nu uitaţi: dacă se întȃmplă vreo defecţiune din care nu mai puteţi ieşi, defecţiune de natură a vă bloca în trafic cu ditamai camionul de lucru, amintiţi-vă de Matei Truck Service, service-ul care vă va salva, indiferent de natura avariei.

  • A doua:

Îngrozitor de cald sau îngrozitor de frig afară – vi se strică în cabină instalaţia de climatizare care vara produce aer rece, iar iarna, aer cald, făcȃnd suportabilă (posibilă) şi plăcută vieţuirea (inclusiv somnul, odihna, relaxarea) şi activitatea de şofat în incinta cabinei. Din nou, aveţi noroc că vă aflaţi în raza sau chiar în perimetrul oraşului Arad.

Şi aceasta din acelaşi motiv: că puteţi apela la serviciul de reparaţii-climatizare al aceluiaşi service de înaltă competenţă, Matei Truck Service, care vă va repara defecţiunea în cel mai scurt timp, dar pe timp cȃt mai lung. Adică o va face bine.  

Tehnicianul care se ocupă de repararea aerului condiționat va conecta camionul la o stație de încărcare pentru a măsura presiunile sistemului și a începe diagnosticarea problemei.

Sistemul de climatizare al întregului camion va fi inspectat pentru a localiza componentele defecte și pentru a determina dacă alte părți au suferit daune sau contaminări.

O estimare a costurilor vă va fi întotdeauna furnizată înainte de efectuarea reparațiilor.

Cu sistemul de aer condiționat reasamblat, se va adăuga cantitatea corectă de agent frigorific și ulei și se vor efectua teste pentru a verifica funcționarea eficientă.

Şi treaba este gata! Va puteţi relua drumul în cele mai bune, eficiente şi plăcute condiţii!

Două ipoteze de lucru, un camion defect, un oraş şi un service: Matei Truck Service.

 În cadrul reparaţiilor de camioane – Arad, Matei Truck Service vă aşteaptă cu profesionalism pentru orice tip de intervenţie.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}